BCR a mobilizat un sprijin impresionant pentru refugiații ucraineni. Pe lângă măsurile de ajutor, schimbul de hrivne fiind cel mai apreciat, banca a intervenit în mod direct în ultima lună la Isaccea.
La câteva zile după izbucnirea războiului în Ucraina, noi, oamenii din BCR, am simțit dintr-o dată cu toții că e foarte aproape de noi. Dar la modul fizic. Una este când vezi imagini la televizor, care te șochează, dar alta e când îl simți la doi pași de tine.
Într-o seară, Livia, una dintre colegele noastre de la Sulina petrecea o seară liniștită de vineri, alături de soțul ei. La un moment dat, ne-a povestit, au auzit o bubuitură. Apoi încă una și încă una, din ce în ce mai puternice. La cea de-a patra, toata casa s-a zgâlțâit, geamurile au trepidat, iar unul dintre pereți a crăpat. Au ieșit repede afară... Cerul Ucrainei vecine era de-a dreptul aprins de flăcări. “Ne uitam pur și simplu unul la altul, și nu ne ziceam absolut nimic, ne-a mărturisit Livia. Dar privirile noastre speriate spuneau totul. Atunci am realizat cât de fragilă este viața obișnuită pe care o ducem în prezent”.
Un tablou similar ni l-a zugrăvit și Dana, colega noastră de la BCR Tulcea, cel mai mare oraș de la marginea Deltei Dunării. O stație radar din apropierea Ismail, localitate ucraineană aflată peste Dunăre, a fost bombardată, iar unele case din satele românești au fost teribil zguduite de undele de șoc. La scurt timp de la izbucnirea războiului, în toate cele 38 de sucursale ale BCR din proximitatea granițelor de est, nord și nord est au început să intre oameni disperați. Da, erau refugiați ucraineni. Cei mai mulți dintre ei femei, bătrani și copii. Care fugiseră cu un bagaj și cei mici de mână. Și, dincolo de cazare, direcții, mâncare, aveau o problema foarte practică: voiau să-și schimbe banii cash: hrivnele. Tocmai pentru a putea trăi în România. Și nicio casă de schimb, nicio bancă nu păreau să fie dispuse să-i ajute. Iar pentru unii erau chiar singurii bani cu care plecaseră de acasă.
În acest context, BCR a luat foarte rapid decizia de a schimba hrivne ucrainene. Știam ce vom face cu hrivnele preluate? Nu. Știam însă că a lua decizia corectă înseamnă, uneori, inclusiv a asuma o pierdere.
Ce a urmat?
Valuri, valuri de cetățeni ucraineni aun început să ia cu asalt sucursalele noastre. Oamenii veneau cu microbuzele și formau cozi. Nu înțelegeau procedura de lucru a BCR. Mulți dintre ei nu vorbeau engleză. Am intervenit rapid cu translatori mobilizați prin intermediul organizaților partenere, precum Asociația Tinerilor Ucraineni din România sau Asociația Tinerilor Basarabeni. Astfel de colaboratori au fost angajați, de altfel, și la Contact Center-ul BCR, care oferă suport 24/7 și în limba ucraineană. Am operaționalizat rapid fluxuri și pachete dedicate pentru ucraineni cu 0 lei costuri, o secțiune dedicată pe site-ul BCR în ucraineană și o secțiune specială de donații online în George. De asemenea, am pus repede pe picioare o platformă de joburi dedicată cetățenilor ucraineni refugiați – jobs4ukr.com, dezvoltată împreună cu start-up-ul românesc de tehnologie Jobful și am operat donații financiare directe către Salvați Copiii, Crucea Roșie Română și Asociația Tinerilor Ucraineni din România - ONG-uri care s-au implicat susținut în criza refugiaților din Ucraina.
Dorința de implicare și mai directă
Dincolo de măsurile operaționale și donații însă, am văzut, încă din primele zile, o dorință arzătoare, din ce în ce mai arzătoare a oamenilor din BCR de a se implica direct. Cât mai direct. Mulți dintre ei s-au pus în mașini și au mers la granițe cu ce au putut, cu ce au adunat de acasă sau de la vecini și prieteni. Mâncare, pamperși, apă, produse de igienă. Știți imaginile, nu? Cu oameni veniți din toate colțurile țării, adunând stive de ajutoare…
Ne-am dat seama că e nevoie de o intervenție consistentă a BCR într-unul dintre punctele fierbinți. Care să servească deopotrivă, atât cetățenii ucraineni în nevoie, cât și pe colegii noștri și dorința lor de a se implica, de a lupta cumva acolo. Și care să vină în completarea eforturilor deja existente, nu să le suprapună.
Așa că ne-am gândit să mobilizăm la Isaccea unul dintre cele mai importante resurse ale BCR din ultimii 5 ani, camionul FLIP. Este vorba un camion modular, care din 2017 încoace a bătut zeci de mii kilometri în întreaga țară ca să ofere copiilor lecții distractive de educație financiară în cadrul programului Școala de Bani.
Puțin tablou de la Isaccea
La începutul lui martie, peste 2.000 de ucraineni treceau în fiecare zi cu bacul peste Dunăre la Isaccea. Navele își triplaseră cursele. Nu mai exista orar. Se trecea atunci când se putea și e mai sigur, de multe ori noaptea. Autoritățile portuare de pe malul ucrainean, trecute sub comandă militară, prioritizaseră oamenii care veneau pe jos, ca să poată încărca pe vase cât mai mulți.
Se simțea fiorul razboiului chiar și pe malul românesc. Cei mai mulți refugiați care treceau aici erau în stare de șoc. Pe de-o parte, ușurați că scăpaseră, pe de alta parte cumva circumspecți. Încrederea lor era puternic zdruncinata și nu stiau cum să privească oferta pestriță din fata lor. Mâncare rece, apă, băuturi calde, sucuri, haine second-hand, paturi, lucruri de igienă personală, într-o mobilizare impresionanta a oamenilor obișnuiți, a ONG-urilor și a autorităților locale. Reprezentanții autorităților locale ne-au spus foarte clar că, la momentul intrării în țară, refugiații au nevoie de direcții, de schimbarea banilor, de cartele telefonice și, în general, de suport emoțional.
Așa am decis să tranformăm camionul FLIPal BCR într-un punct de suport pentru refugiați. Am instalat în TIR un ATM ce putea face conversie gratuită hrivne-lei la zero costuri, un birou mobil complet operațional, free wifi și computere cu acces liber la internet.
Am luat legătura cu Vodafone și am început să oferim cartele telefonice gratuite. Imediat după ce ne-am instalat, chiar lângă TIR-ul BCR și-a făcut apariția un om extraordinar. Cunoscut în breaslă drept Chef Dennis, omul deține cherhanaua Moessia din Vadu și a venit cu toți oamenii săi și instrumentarul din bucătărie, cu ținta clară să gătească câte 500 de mese calde pe zi pentru refugiați. Am decis să ne implicăm financiar și logistic în susținerea lui Dennis, împreună cu un alt partener, Mastercard, așa că de atunci și până în prezent am reușit să oferim câte 1.000 de porți calde, în medie, în fiecare zi. Aproape 100 de oameni din BCR au mers, până acum, prin rotație la Isaccea, câte 4 pe zi, în medie. Au făcut de toate acolo: au curățat cartofi, au gătit, au oferit consultanță la bancomat, au oferit sfaturi despre șederea sau tranzitul prin România, au cărat și împărțit ajutoare. Au făcut nenumărate transporturi între Isaccea și Tulcea, Isaccea și Constanța sau Isaccea București. Au oferit cărucioare mămicilor care plecaseră cu bebelușii doar cu bagajul. Și în general, le-au oferit oamenilor vorbe de încurajare din partea tuturor românilor.
Poveștile lor sunt însă impresionante.
Poveștile refugiaților
Într-o seară rece de martie, în TIR-ul BCR și-a făcut apariția Vitalie din Ismail. Omul fusese marinar timp de 42 de ani, iar imaginea lui se putea suprapune cu cea a oricărui părinte sau bunic de-al nostru.
- Vă putem ajuta cu ceva?, l-au întrebat voluntarii.
- Nu, a răpuns omul. Nu am nevoie de nimic. Doar de puțină normalitate…
După care s-a așezat lângă voluntari și lacrimi mari au început să-i curgă pe obraz. Era prima seară pentru el în care nu mai auzea zgomotul asurzitor al bombelor. Și prima în care câțiva oameni necunoscuți îi puseară o mână pe umăr.
E greu să-ți ții cumpătul. Pe Vitalie l-am dus la aeroportul internațional București, împreună cu alți refugiați. Câteva seri mai târziu, într-un transport similar, un alt voluntari BCR, Petre, care făcea pe șoferul, având în spate o mamă și trei copii din Ucraina, trecu print-o întâmplare teribilă. Telefonul femeii sună în timpul drumului. Izbucni în plâns. Soțul și tatăl copiilor murise împușcat... În astfel de momente, oamenii din BCR trebuie să fie mai mult decât niște bancheri. Mai mult decât niște simpli voluntari. Trebuie să fie supra-oameni alături de oameni în nevoie. Mai târziu în acea seară, după ce a reușit să pună la adăpost familia, Petre, el însuși părinte, s-a oprit pe marginea drumului și a și-a descătușat lacrimile.
Adrian, alt voluntar, a transportat o tânără balerină de 21 de ani, pe numele ei Veronika, care venise în București doar pentru audiții și care voia să se întoarcă alături de familie, la Odessa... Câteva zile mai târziu, întreaga echipă a BCR s-a bucurat mai ceva ca la orice calificare a Naționalei, când a aflat că Veronika a trecut audițiile de la București.
E greu să redăm în scris cuvintele cu care voluntarii BCR s-au întors de acolo, în ultima lună. Am fost triști, impresionați, dar fericiți că am reușit să contribuim, câtuși de puțin, în sprijinul oamenilor ca noi, să fim în mijlocul societății.
